March 26, 2017 | RO | EN

 

Incepand din luna august 2013, site-ul ijc.md nu se mai actualizeaza. Toate informatiile despre activitatile curente ale Centrului pentru Jurnalism Independent le puteti gasi pe noul portal media Media-azi.md. Va multumim.

 

Prima pagina
Despre CJI
Calendar
Instruire
Departamentul Juridic
Cercetare si publicatii
Revista Mass Media
Centrul de Resurse
Contacte
Productie



 

Prima pagina
CJI lanseaza Raportul anual privind situatia presei in Republica Moldova in anul 2009 PDF Print E-mail
Image 26.01.10/ Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează cel de-al cincilea raport anual privind situaţia presei în Moldova. Raportul din 2009 cuprinde cinci capitole care reflectă situaţia în domeniile audiovizualului, presei scrise şi on-line, dar cuprinde, pentru prima dată, şi o analiză a situaţiei presei din regiunea transnistreană.

Primul capitol, „Evoluţii şi tendinţe în presa moldovenească în anul 2009”, trece în revistă cele mai importante evenimente politice din ţară, analizează comportamentul  mass-media în campaniile electorale şi face o radiografie a situaţiei presei din punctul de vedere al concurenţei de piaţă.

Capitolul doi este dedicat audiovizualului public şi analizează modul în care au funcţionat Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Companiile publice „Teleradio-Moldova” şi „Teleradio-Găgăuzia”, dar şi S.A. „Teleradio Bălţi”, finanţată din bugetul de stat. Nu este trecut cu vederea nici comportamentul radiodifuzorilor publici şi al autorităţii de reglementare în audiovizual în timpul celor două campanii electorale din 2009.

Cazurile de încălcare a drepturilor jurnaliştilor, dar şi procesele judiciare intentate acestora, sunt tratate în capitolul trei, „Libertatea de exprimare şi defăimarea în anul 2009”, care reflectă situaţia presei din perspectiva respectării dreptului la libertatea de exprimare şi informare a jurnaliştilor.

Pentru prima dată Raportul anual privind situaţia  presei reflectă şi starea de lucruri din regiunea transnistreană. Capitolul patru, „Libertatea presei în Transnistria”, expune cronologic evenimentele locale şi comportamentul mass-media din Transnistria, precum şi atitudinea acestora vizavi de evenimentele de la Chişinău.

Concluzia generală a raportului, cuprinsă în capitolul cinci, este că situaţia presei s-a înrăutăţit considerabil în prima jumătate a anului 2009, când au avut loc multiple încălcări grave ale drepturilor jurnaliştilor. Totuşi, în ultimele luni ale anului, piaţa media a intrat într-un proces de democratizare în care ia naştere o concurenţă sănătoasă între instituţiile media. 

Raportul, produs cu suportul financiar al „Civil Rights Defenders”, Suedia, este disponibil în limbile română, engleză şi rusă pe www.ijc.md.

 

Pentru detalii: tel. 213652, 227539, Doina Costin, coordonator Departamentul „Politici şi legislaţie media”, CJI

 

  Bookmark and Share

< Prev   Next >

 

 

| Copyright 2007 | Centrul pentru Jurnalism Independent