April 25, 2017 | RO | EN

 

Incepand din luna august 2013, site-ul ijc.md nu se mai actualizeaza. Toate informatiile despre activitatile curente ale Centrului pentru Jurnalism Independent le puteti gasi pe noul portal media Media-azi.md. Va multumim.

 

Prima pagina
Despre CJI
Calendar
Instruire
Departamentul Juridic
Cercetare si publicatii
Revista Mass Media
Centrul de Resurse
Contacte
Productie



 

Prima pagina
ONGurile de media cer politicienilor sa se abtina de la presiuni asupra jurnalistilor PDF Print E-mail

05.11.2012 / Organizaţiile neguvernamentale de media condamnă presiunile asupra jurnaliştilor de la „Ziarul de gardă” din partea preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, şi cer politicienilor să se abţină de la astfel de acţiuni.

Liderul PL a declarat că, prin investigaţia publicată la 1 noiembrie a.c., Casa de milioane a şefului CNI redacţia şi-a propus să servească publicului o „ştire bombă”, fapt ce reduce din importanța jurnalismului de investigaţii.

Investigaţia ZdG nu îşi propune să „distrugă numele, familia şi viaţa copiilor”, aşa cum susţine Mihai Ghimpu, ci să facă lumină asupra unui subiect de interes public şi anume averea pe care o deţine şi modul în care aceasta a fost obţinută de o persoană care urmează să verifice declaraţiile de avere ale demnitarilor.

Prin declaraţia „Eu cred ca era corect ca, în cazul dat, Ziarul de gardă să-l invite pe domnul Donciu, să-i pună întrebări la informaţia de care dispun, să clarifice şi apoi să publice materialul”, Mihai Ghimpu dă indicaţii directe jurnaliştilor de la săptămânalul de investigaţii, lucru inadmisibil într-o societate cu aspiraţii europene. Menţionăm că opinia domnului Donciu a fost solicitată, iar dacă dânsul consideră că investigaţia conţine informaţii ce nu corespund adevărului, îi recomandăm să solicite dreptul la replică sau să se adreseze Consiliului de presă (http://consiliuldepresa.md/) pentru o reglementare amiabilă a cazului, în afara coridoarelor parlamentare.

Mai mult, acuzând presa de lipsă de responsabilitate şi de implicare într-o „răfuială împotriva PL”, Mihai Ghimpu aduce prejudicii întregii bresle, iată de ce ne exprimăm speranţa că astfel de declaraţii regretabile vor fi excluse din retorica politicienilor din R. Moldova.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul "Acces-Info"
Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova

Uniunea Jurnaliștilor din Moldova

  Bookmark and Share

< Prev   Next >

 

 

| Copyright 2007 | Centrul pentru Jurnalism Independent