CJI continua sa ofere asistenta juridica jurnalistilor si organizatiilor mass-media
28.06.2012 / In perioada 1 iulie 2012 – 31 iunie 2013, Departamentul Politici şi Legislaţie Mass-Media al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) va continua să acorde, fără plată, asistenţă juridică jurnaliştilor şi instituţiilor mass- media în probleme legate de libertatea de exprimare, accesul la informaţie și alte aspecte ale legislaţiei mass-media.

Consultațiile juridice și reprezentarea în instanţă vor fi oferite în cadrul proiectului de asistenţă juridică gratuită realizat de CJI cu suportul financiar al Media Legal Defence Initiative din Londra.  

Solicitanţii vor beneficia de asistenţă juridică calificată, copii ale actelor legislative în vigoare, informaţii despre alte surse de asistenţă necesară etc. De asemenea, CJI va oferi, în anumite cazuri, reprezentare gratuită in instanţele de judecată în cauzele în care sunt disputate drepturile mass-media. 

Pentru a beneficia de serviciile juridice oferite de CJI, vă rugăm să o contactați pe Elena CANDU la: mluATijcDOTmd, 213652, str. Sciusev 53, Chisinau.

Proiectul de asistenţă juridică este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu susţinerea financiară a Media Legal Defence Initiative, Londra.

 

  Bookmark and Share